Arhivă | Noiembrie 2015

CRISTALOTERAPIA. DAN SERACU

 BIJUTERII DIN CUARŢ

crackle-quartz-all-colors-300x296

Purtarea bijuteriilor cu pietre preţioase şi semipreţioase îşi pierde originile în cele mai îndepărtate timpuri, în literatură, timp de secole, găsim trimiteri de tipul „marea de smarald”, „ce­rul turcoaz”, „ochi de safir” etc. în Vechiul Testament (Exodul, XXVIII, 15-21), găsim poziţionarea a 12 pietre ce împodobeau Pieptarul (Efodul) marelui preot, simbolizând cele 12 triburi. Egiptenii antici, fenicienii, mayaşii, hinduşii, atlanţii, lernurii, populaţiile continentului Mu îşi împodobeau corpul cu pietre pretioase, pentru motive care (parţial) încă ne scapă. Pietrele au folosite pentru accentuarea frumuseţii purtătorului (pur-ătoarei), ca daruri în semn de dragoste, ca monedă de schimb, -n scopuri religioase, pentru îndepărtarea spiritelor rele, pentru marcarea poziţiei sociale, pentru terapie, pentru mărirea forţe­lor spirituale, ca talismane, pentru întărirea gândurilor trimise la distanţă, precum şi în scopuri de hipnoză, radiestezie etc.

Si astăzi, atât femeile, cât şi bărbaţii continuă acest obicei venit din timpuri imemorabile, purtând bijuterii confecţionate din cele mai diferite pietre: rubine, smaralde, jaduri, opale, perle etc. Era Vărsătorului a răspândit din nou bijuteriile din cuarţ, care se potrivesc celor mai diferite scopuri. Ele echilibrează cor­purile energetice, încarcă şi activează chakrele, ne protejează de influenţe nefaste, purifică aura, ajută la dezvoltarea spirituală, atrag copiii Luminii etc., în funcţie de programul implementat în cuarţ de El şi de ce s-a programat de purtător.

Purtat direct pe piele, cuarţul stabileşte o legătură bilaterală cu noi. Pe de o parte, fiind activat de căldura corpului, are elec­tronii într-o stare superioară de vibraţie, emiţând non-stop pro­gramul pe care-l deţine. Pe de altă parte, primind lumina prin bază, face prin laturi un schimb cu vibraţiile inferioare din aura noastră, rezultanta trimiţând-o prin vârf spre Pământ.

Cuarţul poate fi programat să constituie un zid de protecţie în jurul persoanei purtătoare faţă de orice influenţă negativă, malefică. Această programare este deosebit de utilă pentru cei aflaţi la primii paşi în realizarea a ceea ce ne-a lăsat El prin Isaia: „învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi văduva!” (Isaia, I, 17). Cei aflaţi deja la primii paşi ştiu să-şi facă programarea, iar cei avansaţi (cât de cât), care urmează Calea binelui, știu ce le spune Mântuitorul: „Iată, v-am dat putere să călcaţi Peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului  şi nimic nu vă va vătăma” (Luca, X, 19).

Asemenea bijuterii trebuie însă şi întreţinute, întreţinerea curentă înseamnă spălarea cât mai des cu apă (de preferinţă marină) şi însorire circa 30 de minute, în timpul purificării, cristalul poate rămâne în montura sa. Excepţie fac cele legate cu aţă ori colierele din cristale înşirate pe aţă. Aici există pericolul putrezirii şi ruperii acesteia.

În general, cristalele preferă ca material de prindere argintul şi aurul, tolerând cuprul. Alte metale, ca platina ori metalele ne­nobile, nu sunt tolerate. Pot fi purtate şi în punguliţe dintr-un material natural, ca pielea, mătasea etc., prinse la gât cu un şnur ori atârnate cu un lănţişor din aur sau argint, în cazul ar­gintului, datorită procesului permanent de purificare ce are loc, dacă titrul (puritatea) nu este suficient de înalt, metalul se în­negreşte repede. Tocmai de aceea se va prefera un argint de cel puţin 925 %.

Cristalele pot fi purtate sub formă de inele, brăţări, cercei, pandantive, amulete, la gleznă etc. Aceste bijuterii au rolul de a înlocui reflexoterapia, legătura ascunsă între corpul material şi cele energetice. Stimulând permanent anumite puncte, se des­chid căi pentru afluirea energiilor subtile dinspre corpurile supe­rioare spre cel fizic.

Inelele întăresc emisia cuarţului. Dacă se poartă la mâna dreaptă (mâna emiţătoare) un inel cu cuarţ, emisia acestuia este întărită considerabil, în cazul în care pe partea stângă a corpului există o cădere energetică, un inel cu cuarţ purtat pe mâna stân­gă ajută la echilibrarea acestor vibraţii, în funcţie de organul su­ferind, inelul se poate muta de pe un deget pe altul, de la o mână la alta, pentru a fi purtat pe degetul pe care există meridianul de  acupunctura corespunzător organului respectiv, într-un asemenea caz, efectul benefic este sporit dacă inelul este confecţionat dintr-un cuarţ cu două vârfuri, iar cercul metalic este bine să fie segmentat, pentru a-l putea adapta diametrelor degetelor.

Brăţările din sau cu cuarţ au un efect similar inelelor, întărind partea pe care sunt purtate. Purtarea un timp oarecare a unei asemenea brăţări aduce după sine si întărirea chakrei inimii; în plus, are un efect calmant general. Trebuie însă să se decidă pe care mână se va purta brăţara.

Gleznele sunt în legătură cu chakrele inferioare, un cuarţ pur­tat aici având efect de întărire asupra acestora, dar şi de legare la Pământ.

Odată stabilit echilibrul între partea dreaptă şi partea stân­gă a corpului, menţinerea lui este ajutată de cerceii cu cuarţ. în plus, purtarea lor deschide capacitatea persoanei respective să fie receptivă la comunicările altora, de a fi atentă la ce spune şi la ce i se spune.

Lanţurile şi colierele cu cuarţ ajută la echilibrarea chakrei gâtlejului, respectiv a inimii, în funcţie de poziţia în dreptul căreia ajung. Un colier din cuarţuri facilitează posibilitatea comunicării, deschide această cale de legătură între persoa­na purtătoare şi ceilalţi, dar ajută şi persoanelor care se plâng deseori de suferinţe ale gâtului (de exemplu, amigdalite).

În cazul în care se poartă un singur cuarţ ataşat la un lanţ, cristalul nu trebuie să fie mai mare de 5 cm, fiind poziţionat pe chakra inimii, a gâtlejului ori între ele, cu vârful în jos. Fixarea Cartului se poate face cu ajutorul unei plăcuţe din aur sau argint, lipită de o parte şi de alta a bazei cristalului cu un adeziv universal (de exemplu, cele pe bază de epoxid), care să aibă atașată şi o za prin care se va trece lanţul.

Un bijutier poate confecţiona şi o montură după dorinţă. În orice caz, nu este bine să se permită şlefuirea ori găurirea cuarțului, asemenea operaţii fiind brutalizări ale lui – el suferă, motiv pentru care o perioadă mai lungă sau mai scurtă nu răspunde corespunzător. Dacă totuşi, fără voia noastră, el a fost brutalizat (l-am cumpărat gata şlefuit ori găurit), este bine să-i cerem iertare în numele celui care a făcut „operaţia” respectivă.

Îîn cazul în care este nevoie să se activeze chakra plexului so­lar ori să se echilibreze chakrele inferioare cu cele superioare cuarţul se poate purta sub forma unei broşe, a unui ac de crava­tă etc. Nu îl jigniţi purtându-l ca breloc sau cu alte gablonzuri! Respectaţi-i nobleţea!

Amuletele reprezentau, prin tradiţie, un obiect magic, cu puteri, în primul rând de protecţie. Formele cele mai obişnuite de amulete erau scarabeii, ochii, pentagramele, hexagramele, iar astăzi (în funcţie de credinţă), crucea şi hexagrama. Din cuarţuri mai mici (circa 0,2-1 cm), se poate confecţiona o amu­letă, în formă de cruce ori lipindu-se cristalele pe forma făcută din argint sau aur (dacă sunt mai mici), fixându-le cu montură sau prinzându-le direct între ele cu o piesă din aceste metale.

Confecţionarea acestor bijuterii poate fi făcută la un bijuti­er sau chiar de către noi, cu condiţia să dispunem de sârmă şi de o plăcuţă de metal, de adeziv corespunzător, de câteva unelte (foarfeci, cleşti, ciocănel, nicovală mică), si de ceva îndemânare.

Astfel, pentru atârnarea unui cristal pe lănţişor prin inter­mediul unei zale mici, aceasta se poate prinde de cuarţ ori cu o sârma, ori cu o plăcuţă (aşa cum s-a mai amintit deja), în cazul în care se optează pentru prinderea zalei cu sârmă, capătul din­spre baza cristalului se înconjoară cu 2 – 3 spire, care se lipesc de cuarţ cu adeziv, iar capetele libere, situate diametral opus, după ce au prins zaua, se cositoresc ori se sudează, în ultimul caz, trebuie să se lucreze cu deosebită atenţie, deoarece cuarţul, la fel ca toate cristalele, este foarte sensibil la variaţiile termice.

Pentru confecţionarea unei diademe se va folosi sârmă cu diametrul de circa 2 milimetri, de o lungime corespunzătoare, că­reia i se ataşează cristalul (de 2,5 – 4 cm lungime), iar capetele sârmei se prin în jurul capului (de exemplu, la un capăt se face 0 buclă, iar la celălalt un cârlig). Diadema se poartă pe frunte, cu cuarţul în dreptul celui de-al treilea ochi, cu vârful în sus. în această poziţie, este favorizată meditaţia comunicativă. Pentru meditaţia receptivă, se va poziţiona cuarţul cu vârful în jos. Un cuarţ cu două vârfuri va îndeplini ambele funcţii.

Reclame

Din arhitectura lemnului în România. Dr. arh. ANDREI PĂNOIU

001

Ilustraţia fotografică: ANDREI PĂNOIU

Lucrarea îşi propune să prezinte unele aspecte legate de practica arhitecturii lemnului, desprinse din studiul pro­gramelor arhitecturii populare tradiţionale.

Pornind de la analiza lexicului popular folosit pentru ele­mentele structurale ale locuinţei, autorul identifică un sistem constructiv specific lemnului. Se face remarca că nomen­clatura acestui sistem constructiv s-a constituit într-un anumit stadiu al dezvoltării sociale, pe o treaptă caracterizată de dominarea unei concepţii despre natură şi viaţă prin excelenţă organice, în care locuinţa întruchipează întreg universul, cu flora şi fauna sa.

într-un text succint, autorul se opreşte asupra tradiţiilor româneşti ale artei de a construi şi a meşterilor lemnului.

Pe rînd, sînt analizate unele programe de tip primar din practica construcţiilor populare, locuinţa bordei şi adă­posturile pentru oameni şi animale, depozitele de provizii, unele tipuri de locuinţe din lemn şi instalaţiile de tehnică populară şi meşteşugărească de folosinţă obişnuită. Se insistă de asemenea asupra tipologiei bisericilor de lemn, considerînd că acest program înfăţişează în final în multe privinţe o elabo­rare strict locală.

Un capitol tratează relaţiile arhitecturii lemnului cu arhi­tectura de zidărie, subliniindu-se unele particularităţi, aspectele comune, trăsăturile plasticii arhitecturale şi deco­rative etc.

Ilustraţia fotografică şi desenele prezentate vin să între­gească textul şi să sublinieze caracterul personal al lucrării.

Control ştiinţific: Prof. dr. doc. arh.  GRIGORE IONESCU Redactor’: arh. ILEANA NACU

Tehnoredactor: ELLY GORUN

Macheta: ELLY GORUN

Bun de tipar: 1.08.1977. Coli de tipar: 11,25.

Tiparul a fost executat la I. P. Arta Grafică. Calea Serban Vodă nr. 133.
Tiraj: 5000 + 200 + 75 exemplare legate.  C.Z.   721: 69415(498)

PLASTICA ARHITECTURALĂ ŞI ORNAMENTICA LEMNULUI

Dacă între arhitectura lemnului şi cea de zidărie în privinţa forme de plan, a proporţiilor şi chiar a dimensiunilor pot fi recunoscute evidente identităţi, în ceea ce priveşte plastica arhitecturală şi decoraţia auxiliară comparaţiile rămân de multe ori excluse, în arta şi în arhitectura populară practic locale nu sunt însă niciodată îngrădite de reguli fixe.

Pe lemn, decorul arhitectural este mai totdeauna cel îmbrăţişat de tehnica sculpturală a crestăturilor si a traforurilor, având ca repertoriu motivele regăsite şi pe uneltele gospodăreşti, pe obiectele de uz casnic, pe ţesături, ceramică, os, piele sau fier. Atunci când însă lemnul este tencuit, toată această decora împrumută formele specifice arhitecturii de zidărie, mulurile, stucatura s policromia jucând rolul principal. Bogăţia, forma şi dispunerea elemente urmăresc — pe de o parte — sublinierea arhitecturii, iar pe de alta — ilustra; unor străvechi simboluri, legate de practici magice, de obiceiuri şi credințe ancestrale.

Una dintre caracteristicile fundamentale ale acestei decoraţii este preocuparea de fasonare într-un anume fel a elementelor constructive, ținând seama de legile compoziţiei arhitecturale, cu proporţiile şi trăsăturile sale stilistice.

Ornamentica lemnului deţine un stil şi o tehnică proprie, cu posibilii de înfăţişare şi genuri artistice multiple. Indiferent dacă este vorba de pictură sau de sculptură, ori de alte tehnici, compoziţiile cele mai frecvente sunt ansamblurile de crestături rezultate din linii drepte, linii frânte, zigzagul, punct cercul, triunghiul, rombul sau torsada. Prin dispunerea acestor elemente du diferite axe, folosind înşiruirea, încolonarea, simetria, simetria dreaptă sau diagonală se realizează compoziţii extrem de variate. Modul de tratare şi tehnica de execuţie, scara şi raportul dintre diferitele elemente sunt factori care joacă un rol important în ansamblul său decorativ.

Caracteristica esenţială a acestei decoraţii — chiar şi atunci când este vorba de asocieri de tehnici diferite — este tendinţa de geometrizare a formele însuşire care caracterizează de fapt unitatea stilistică a decoraţiei arhitectura dezvoltate pe toată aria din jurul arcului carpatic. Nu rareori se remarcă fapt că motivele sculpturale şi tehnica de realizare a lor sunt impuse şi de forma uneltelor, specifice prelucrării lemnului.

Dar, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice, sunt frecvente şi elementele vegetale — flori, plante, arbori — mai mult sau mai puţin dezvoltate, uneori policrome sau încadrate într-un decor mixt. Frecvent domină broderia de crestături simple, tăieturile în relief sau desenul scrijelat.

Decoraţia legată de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural realizată într-o varietate de tehnici, într-un colorit viu, desfăşurată în compoziția mai mult sau mai puţin dezvoltate, cu precădere în interior, nu face nici t excepţie celor arătate mai sus.

La acestea se adaugă apoi aspectul plastic rezultat din forma, culoare şi dimensiunile materialelor incluse în operă, sau raporturile stabilite între diferitele elemente si înfăţişarea întregului ansamblu. Forma elementelor constructive şi detaliile de îmbinare a lor — deşi totdeauna cu rol funcţional, dar imaginate dintr-o insistentă preocupare artistică — contribuie în egală măsură la desăvârșirea artistică a totului.