Arhivă | februarie 2017

ROZE CIOPLITE ÎN PIATRĂ SAU CUSUTE CU FIR

 

Costumul în  Ţările Române în secolul XVII

1214. Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia

Condiții de dezvoltare a costumului

În secolul XVII Ţările Române trebuiau să reziste dominației înăsprite a Imperiului Otoman iar Transilvania şi presiunilor militare și politice ale Imperiului Habsburgic. Majoritatea populației era angrenată, ca și până atunci, în producția agricolă, dar în orașe meșteșugarii se specializau tot mai mult, organizându-și breslele, în decursul secolului, în timpul lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, pe la jumătatea veacului, apoi în vremea lui Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Dimitrie Cantemir, cultura şi arta românească au atins un înalt nivel; odată cu fixarea limbii literare în cronicile scrise în graiul ţării, şi în arta bisericească şi laică au fost create opere clasice.

Cadrul de arhitectură şi decoraţie

Construcţiile moldoveneşti de la jumătatea secolului, ca Biserica Trei Ierarhi din Iaşi, oglindeau luxul curtean, incluzând în compoziţia tradiţională o somptuoasă decoraţie orientală a faţadelor, acoperite cu o veritabilă dantelă de piatră, ca din găietane împletite și flori brodate. În ultimul sfert al secolului, stilul brâncovenesc, sinteză a artei culte și populare românești, cu unele înrâuriri ale Renaşterii apusene, a excelat prin proporţiile echilibrat ale construcţiilor ca cele ale mănăstirii Horezu sau ale palatului Mogoşoaia (fig. 214), ca şi prin ornamentarea discretă cu reliefuri florale, cioplite în borduri de piatră, cizelate în argint aurit sau brodate în mătase şi fir.

2

215. Matei Basarab și Doamna Elina, miniatură din liturghierul lui Radu Sîrbu, 1654, București, Biblioteca Academiei Române

3

216. Floare brodată cu fir, secolul XVII

CARACTERE GENERALE ALE COSTUMULUI

În apus, în timp ce la curţile monarhice catolice, în cadrul stilului baroc, era cultivată o frumusețe aristocratică, spiritualizată, cu forme rigide, supradimensionate, (ca cele date de rochiile ca enorme clopote ale infantelor pictate de Velâzquez), se răspândea pe scară largă moda burgheză, democrată, comodă şi practică, lansată de prima republică europeană, Olanda. Costumul domnesc şi boieresc din Ţările Române păstra în continuare veșmintele de ceremonie de tip bizantin, primind, mai ales pentru viața zilnică, înrâuriri ale hainelor apusene. Dintre țările vecine, mai cu seamă Polonia, a cărei aristocrație strălucitoare se înrudea deseori cu boierimea moldoveană,  oferea modele de eleganță.

Idealul uman, desprins din portretele domnitorilor, accentua în primul rând forţa morală dar şi pe cea fizică. Departe de hieratismul impus de Contrareformă ţărilor catolice, ca şi de supradimensionarea sferoidală caracteristică imperiului otoman, siluetele eroilor români se profilau bine legate dar umane, în veşminte lipsite de exagerări (fig. 215).

COSTUMUL BĂRBĂTESC

Pe cap se purta căciula de blană, fie cu forma înaltă păstrată de la Mihai Viteazul, împodobită cu egretă prinsă cu broșă scumpă, fie ca o bonetă mai joasă care putea avea şi bor, despicat în frunte, „à la Schiavone”.

4

217. Ieremia Movilă, broderie, 1606, mănăstirea Sucevița

Pe trupveșmântul tradiţional de ceremonie era caftanul cu mâneci lungi, cu fente, din catifea înflorată şi îmblănit (fig. 217). Cel al lui Vasile Lupu, descris de Stanislas Oswiecin, era din postav ţesut cu aur, cu flori înalte de un deget. Remarcabilă era la caftane şi bogăţia cheutorilor întinse de-a lungul pieptului, ca benzi din împletitură de fir, grupate sau dispuse la distanţe regulate ca şi nasturii din noduri de fir (fig. 217). Odată cu confirmarea în scaun a domnului, turcii îi trimiteau „caftanul de domnie”. La rândul său, domnitorul trimitea sultanului, în afara sumelor de bani care formau peşcheşul anual, şi caftanul denumit cabaniţă. Caftanul era uneori înlocuit de conteşul cu mâneci scurte şi largi (ca cel al lui Simion Movilă pe broderia sa de mormânt), în vremea lui Constantin Brîncoveanu caftanul avea aspectul unei mari pelerine, cu fente pentru mâini, dublată cu hermină, ca şi cea a Regelui Soare din Franţa contemporană. Completând costumaţia în stil oriental, sub caftan se îmbrăca, la ceremonii, anteriul la fel de lung, cu mâneci strimte, încheiat până la brâu cu nasturi şi încins cu brâu.

Către sfârșitul secolului, se purtau şi în Ţările Române pantaloni turceşti încreţiţi — şalvari sau ceacşiri (de exemplu Constantin Brîncoveanu în gravura lui Del Chiaro), de care erau cusuţi ciorapi de piele (meşi) şi peste care se purtau pantofi sau papuci, iar pentru călărie cizme. Deseori sub caftan domnitorii purtau însă veşminte de tip apusean: tunica scurtă până mai sus de genunchi, închisă cu nasturi şi cu ceaprazuri până la brâu, pantaloni pe picior şi cizme (de exemplu Radu Mihnea în tabloul votiv de la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti).

Boierii rivalizau în lux cu domnitorii, chiar şi boierii mai mici sau meşteşugarii ca Vucaşin pietrarul, Istrate lemnarul sau Pîrvu Mutu zugravul, care lucrau pentru Constantin Brîncoveanu, apăreau în picturile votive înveșmântați în haine de aceeaşi croială, doar executate din materiale mai modeste, din stofe, fără strălucirea florilor de aur, şi cu blănuri ieftine.

Uniforma ostăşească exista în al doilea deceniu al secolului; Miron Costin descria astfel un corp de oaste pământeană în armata moldoveana a lui Ştefan II Tom-şa, darabanii: „cu haine tot de felandrăş, cu nasturi şi cu ceapraze de argint, în pilda haiducilor de Ţară Leşească, cu pene de argint la comanace şi cu table de argint pe şolduri…”.

COSTUMUL FEMININ

Costumele doamnelor erau de o deosebită splendoare în vremea lui Vasile Lupu. Soţia sa, Tudosca Doamna, era înfăţişată pe broderia mormântului ei, păstrată la muzeul mitropoliei din Iaşi (fig. 218) purtând pe cap peste părul strâns, după moda apuseană, spaniolă, o pălărie înaltă, cu calota brodată cu perle, împodobită cu egreta prinsă în agrafa cu pietre scumpe, iar la urechi cu două roze din aur sub care atârnau cerceii.

5

218. Doamna Tudosca, broderie, 1640, Iași, Muzeul Mitropoliei Moldovei

Pe trup avea o bluză puţin vizibilă la gât, cu mâneci brodate, răsucite, cu croiala păstrată şi azi în costumul popular din Vrancea, apoi o rochie din brocart cu flori, decoltată şi un conteş cu mâneci scurte şi foarte largi, din catifea cu flori, închis pe piept cu nasturi şi cheutori lungi, întinse orizontal până la umeri. Doamna era împodobită cu multe bijuterii, şiraguri de perle şi lanţuri foarte mari şi lungi, răsucite în jurul trupului (moştenite probabil din secolul trecut).

Contemporana ei din Ţara Românească, Doamna Elina a lui Matei Basarab, avea un costum asemănător, doar la gât avea un guler încreţit, după moda apuseană (fig. 215).

Spre deosebire de Moldova unde reprezentantele protipendadei purtau în mod obişnuit pălărie, în Ţara Românească aceasta era un privilegiu al doamnei, boieroaicele acoperindu-se, ca şi femeile de rând, doar cu un văl. Soţiile micilor boiernaşi de ţară, ca şi orăşencele se pare că purtau fote sau vâlnice încreţite, asemănătoare celor rămase în portul popular, pe când bărbaţii lor adoptaseră unele piese ale costumului turcesc (de exemplu ceacşirii), combinându-le cu altele apusene (tunica) şi populare româneşti (căciula).

sursa: Nanu, Adina, Artă Stil Costum,  Editura Meridiane, București, 1976, p.124-128

Reclame