Arhive

Din arhitectura lemnului în România. Dr. arh. ANDREI PĂNOIU

001

Ilustraţia fotografică: ANDREI PĂNOIU

Lucrarea îşi propune să prezinte unele aspecte legate de practica arhitecturii lemnului, desprinse din studiul pro­gramelor arhitecturii populare tradiţionale.

Pornind de la analiza lexicului popular folosit pentru ele­mentele structurale ale locuinţei, autorul identifică un sistem constructiv specific lemnului. Se face remarca că nomen­clatura acestui sistem constructiv s-a constituit într-un anumit stadiu al dezvoltării sociale, pe o treaptă caracterizată de dominarea unei concepţii despre natură şi viaţă prin excelenţă organice, în care locuinţa întruchipează întreg universul, cu flora şi fauna sa.

într-un text succint, autorul se opreşte asupra tradiţiilor româneşti ale artei de a construi şi a meşterilor lemnului.

Pe rînd, sînt analizate unele programe de tip primar din practica construcţiilor populare, locuinţa bordei şi adă­posturile pentru oameni şi animale, depozitele de provizii, unele tipuri de locuinţe din lemn şi instalaţiile de tehnică populară şi meşteşugărească de folosinţă obişnuită. Se insistă de asemenea asupra tipologiei bisericilor de lemn, considerînd că acest program înfăţişează în final în multe privinţe o elabo­rare strict locală.

Un capitol tratează relaţiile arhitecturii lemnului cu arhi­tectura de zidărie, subliniindu-se unele particularităţi, aspectele comune, trăsăturile plasticii arhitecturale şi deco­rative etc.

Ilustraţia fotografică şi desenele prezentate vin să între­gească textul şi să sublinieze caracterul personal al lucrării.

Control ştiinţific: Prof. dr. doc. arh.  GRIGORE IONESCU Redactor’: arh. ILEANA NACU

Tehnoredactor: ELLY GORUN

Macheta: ELLY GORUN

Bun de tipar: 1.08.1977. Coli de tipar: 11,25.

Tiparul a fost executat la I. P. Arta Grafică. Calea Serban Vodă nr. 133.
Tiraj: 5000 + 200 + 75 exemplare legate.  C.Z.   721: 69415(498)

PLASTICA ARHITECTURALĂ ŞI ORNAMENTICA LEMNULUI

Dacă între arhitectura lemnului şi cea de zidărie în privinţa forme de plan, a proporţiilor şi chiar a dimensiunilor pot fi recunoscute evidente identităţi, în ceea ce priveşte plastica arhitecturală şi decoraţia auxiliară comparaţiile rămân de multe ori excluse, în arta şi în arhitectura populară practic locale nu sunt însă niciodată îngrădite de reguli fixe.

Pe lemn, decorul arhitectural este mai totdeauna cel îmbrăţişat de tehnica sculpturală a crestăturilor si a traforurilor, având ca repertoriu motivele regăsite şi pe uneltele gospodăreşti, pe obiectele de uz casnic, pe ţesături, ceramică, os, piele sau fier. Atunci când însă lemnul este tencuit, toată această decora împrumută formele specifice arhitecturii de zidărie, mulurile, stucatura s policromia jucând rolul principal. Bogăţia, forma şi dispunerea elemente urmăresc — pe de o parte — sublinierea arhitecturii, iar pe de alta — ilustra; unor străvechi simboluri, legate de practici magice, de obiceiuri şi credințe ancestrale.

Una dintre caracteristicile fundamentale ale acestei decoraţii este preocuparea de fasonare într-un anume fel a elementelor constructive, ținând seama de legile compoziţiei arhitecturale, cu proporţiile şi trăsăturile sale stilistice.

Ornamentica lemnului deţine un stil şi o tehnică proprie, cu posibilii de înfăţişare şi genuri artistice multiple. Indiferent dacă este vorba de pictură sau de sculptură, ori de alte tehnici, compoziţiile cele mai frecvente sunt ansamblurile de crestături rezultate din linii drepte, linii frânte, zigzagul, punct cercul, triunghiul, rombul sau torsada. Prin dispunerea acestor elemente du diferite axe, folosind înşiruirea, încolonarea, simetria, simetria dreaptă sau diagonală se realizează compoziţii extrem de variate. Modul de tratare şi tehnica de execuţie, scara şi raportul dintre diferitele elemente sunt factori care joacă un rol important în ansamblul său decorativ.

Caracteristica esenţială a acestei decoraţii — chiar şi atunci când este vorba de asocieri de tehnici diferite — este tendinţa de geometrizare a formele însuşire care caracterizează de fapt unitatea stilistică a decoraţiei arhitectura dezvoltate pe toată aria din jurul arcului carpatic. Nu rareori se remarcă fapt că motivele sculpturale şi tehnica de realizare a lor sunt impuse şi de forma uneltelor, specifice prelucrării lemnului.

Dar, alături de motivele liniare şi compoziţiile geometrice, sunt frecvente şi elementele vegetale — flori, plante, arbori — mai mult sau mai puţin dezvoltate, uneori policrome sau încadrate într-un decor mixt. Frecvent domină broderia de crestături simple, tăieturile în relief sau desenul scrijelat.

Decoraţia legată de simbolistica religioasă, aproape totdeauna pictural realizată într-o varietate de tehnici, într-un colorit viu, desfăşurată în compoziția mai mult sau mai puţin dezvoltate, cu precădere în interior, nu face nici t excepţie celor arătate mai sus.

La acestea se adaugă apoi aspectul plastic rezultat din forma, culoare şi dimensiunile materialelor incluse în operă, sau raporturile stabilite între diferitele elemente si înfăţişarea întregului ansamblu. Forma elementelor constructive şi detaliile de îmbinare a lor — deşi totdeauna cu rol funcţional, dar imaginate dintr-o insistentă preocupare artistică — contribuie în egală măsură la desăvârșirea artistică a totului.

Reclame