Arhive

Tradiția bizantină și influențele apusene în Erminie. O critică iconologică a lui Fotie Kontologu (1895-1965)

Tradiția bizantină și influențele apusene în Erminie. O critică iconologică a lui Fotie Kontologu (1895-1965)

Preot Daniel Corîu

Editura Agaton, Făgăraș 2014

002

Prefaţa

Spiritualitatea ortodoxă a văzut dintotdeauna în icoană o revelare a frumuseţii dumnezeieşti. Prin intermediul icoanei comunică două lumi coexistente: lumea nevăzută, duhovnicească, şi lumea văzută, materială. Folosindu-se de materie, icoana redă trăsături devenite imateriale, înduhovnicite, precum şi sensuri, profunzimi pe care de cele mai multe ori cuvântul nu le poate reda în mod satisfăcător.

De aceea, rolul iconarului devine acelaşi cu al predicatorului: fără cuvinte, el explică sensuri, arată momente şi transcende prin pensulă firescul material al lumii, fiind un veritabil teolog, adică un revelator al celor dumnezeieşti, desigur atât cât poate fi descoperit.

De aici reiese necesitatea pregătii temeinice, atât ştiinţifice, cât şi duhovniceşti, a pictorului iconar. El, pe lângă însuşirea tehnicii şi metodei de realizare a icoanei, trebuie să dobândească duhul propovăduirii prin intermediul pensulei. Iar pentru aceasta este necesară întoarcerea la Tradiţie, la acel duh patristic care, transmis din generaţie în generaţie, păstrează nealterat caracterul autentic ortodox al relaţiei maestru – ucenic, relaţie ce reprezintă însăşi temelia Tradiţiei.

Ideea lucrării de faţă îşi regăseşte originea într-o carte scrisă în limba greacă de către pictorul Fotie Kontoglu (l 895-1965), pe care am descoperit-o la Biblioteca Ecumenică „Dumitru Stăniloae” a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu titlul Expresia iconografiei ortodoxe. Această carte, mai puţin cunoscută în mediul teologic şi artistic românesc în principal datorită lipsei unei traduceri, se vrea a fi un manual pentru iconari. Însă, este cu mai mult de atât.

Astfel, am regăsit o legătură profundă între scrierile isihaste ale Sfântului Grigorie Palama care vizau teologia, învăţarea şi practicarea rugăciunii inimii, şi această lucrare care, în acelaşi duh, doreşte deprinderea artişti lor iconari cu tainele icoanei ortodoxe.

Pe lângă indicaţii tehnice şi stilistice iconografice, cartea cuprinde şi o purificare a erminiilor bizantine de toate influenţele apusene, sugerând astfel întoarcerea la tradiţia ortodoxă autentică.

De la început, autorul aminteşte de Erminia lui Dionisie din Furna, încadrând-o într-un context mai puţin favorabil iconografiei autentice ortodoxe, sugerând numeroase aspecte greşite ale acesteia. El îi dedică acestei lucrări o introducere amplă, ce cuprinde sublinierea atât a părţilor pozitive caracteristice, cât şi a aspectelor ce pot fi modificate sau înlocuite.

In urma acestei descoperiri, am considerat cu adevărat necesar un studiu comparativ, prin care să fie subliniate aspectele greşite ale Erminiei lui Dionisie, reflectate nu numai din prisma Expresiei lui Fotie, ci şi din prisma tradiţiei iconografice răsăritene.

Acest demers a cuprins în prima parte prezentarea diferenţelor ce ţin de cultura şi tradiţia iconografică moştenite şi învăţate de cei doi ermineuţi, Dionisie fiind unul din corespondenţii de marcă ai Şcolii Macedonene, iar Fotie păstrând şi aprofundând direcţia specifică Şcolii Cretane.

Având această formare a tradiției moştenite, am cercetat ulterior, în funcţie de sugestiile făcute de Fotie în introducerea ce descrie Erminia lui Dionisie, scenele iconografice aflate în legătură cu viaţa, pătimirile şi învierea lui Hristos.

Astfel, am detaliat prin analiză comparativă scena Naşterii Domnului, scena Botezului, scena Schimbării la Faţă, scena Răstignirii şi, în final, scena Învierii.

Fiecare dintre aceste reprezentări atestă atât aspecte tradiţionale răsăritene, cât şi anumite influenţe apusene, neortodoxe.

Cercetând cu atenţie studiile istorice ale vieţii lui Dionisie, am emis ipoteza conform căreia prezenţa sugestiilor de factură apuseană în Erminia sa ar avea originea în contactul pe care acesta l-a avut cu lumea Constantinopolului secolului XVII, o lume deschisă spre Vest şi care importa numeroase nume artistice vestite ale vremii.

Lucrarea nu are un caracter exhaustiv, ci doar pune în lumină o parte din personalitatea şi talentul iconografic al lui Fotie Kontoglu, prin sublinierea acelor indicaţii ermineutice nespecifice tradiţiei răsăritene ale lui Dionisie din Furna.

De aceea, în principal, această carte se vrea a fi doar un început. Un început de prezentare a personalităţii şi operei lui Fotie, cât şi a importanţei pe care acesta a avut-o în purificarea tradiţiei iconografice ortodoxe.

Reclame