Arhive etichetă | cristaloterapie

CRISTALOTERAPIA. DAN SERACU

 BIJUTERII DIN CUARŢ

crackle-quartz-all-colors-300x296

Purtarea bijuteriilor cu pietre preţioase şi semipreţioase îşi pierde originile în cele mai îndepărtate timpuri, în literatură, timp de secole, găsim trimiteri de tipul „marea de smarald”, „ce­rul turcoaz”, „ochi de safir” etc. în Vechiul Testament (Exodul, XXVIII, 15-21), găsim poziţionarea a 12 pietre ce împodobeau Pieptarul (Efodul) marelui preot, simbolizând cele 12 triburi. Egiptenii antici, fenicienii, mayaşii, hinduşii, atlanţii, lernurii, populaţiile continentului Mu îşi împodobeau corpul cu pietre pretioase, pentru motive care (parţial) încă ne scapă. Pietrele au folosite pentru accentuarea frumuseţii purtătorului (pur-ătoarei), ca daruri în semn de dragoste, ca monedă de schimb, -n scopuri religioase, pentru îndepărtarea spiritelor rele, pentru marcarea poziţiei sociale, pentru terapie, pentru mărirea forţe­lor spirituale, ca talismane, pentru întărirea gândurilor trimise la distanţă, precum şi în scopuri de hipnoză, radiestezie etc.

Si astăzi, atât femeile, cât şi bărbaţii continuă acest obicei venit din timpuri imemorabile, purtând bijuterii confecţionate din cele mai diferite pietre: rubine, smaralde, jaduri, opale, perle etc. Era Vărsătorului a răspândit din nou bijuteriile din cuarţ, care se potrivesc celor mai diferite scopuri. Ele echilibrează cor­purile energetice, încarcă şi activează chakrele, ne protejează de influenţe nefaste, purifică aura, ajută la dezvoltarea spirituală, atrag copiii Luminii etc., în funcţie de programul implementat în cuarţ de El şi de ce s-a programat de purtător.

Purtat direct pe piele, cuarţul stabileşte o legătură bilaterală cu noi. Pe de o parte, fiind activat de căldura corpului, are elec­tronii într-o stare superioară de vibraţie, emiţând non-stop pro­gramul pe care-l deţine. Pe de altă parte, primind lumina prin bază, face prin laturi un schimb cu vibraţiile inferioare din aura noastră, rezultanta trimiţând-o prin vârf spre Pământ.

Cuarţul poate fi programat să constituie un zid de protecţie în jurul persoanei purtătoare faţă de orice influenţă negativă, malefică. Această programare este deosebit de utilă pentru cei aflaţi la primii paşi în realizarea a ceea ce ne-a lăsat El prin Isaia: „învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi văduva!” (Isaia, I, 17). Cei aflaţi deja la primii paşi ştiu să-şi facă programarea, iar cei avansaţi (cât de cât), care urmează Calea binelui, știu ce le spune Mântuitorul: „Iată, v-am dat putere să călcaţi Peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului  şi nimic nu vă va vătăma” (Luca, X, 19).

Asemenea bijuterii trebuie însă şi întreţinute, întreţinerea curentă înseamnă spălarea cât mai des cu apă (de preferinţă marină) şi însorire circa 30 de minute, în timpul purificării, cristalul poate rămâne în montura sa. Excepţie fac cele legate cu aţă ori colierele din cristale înşirate pe aţă. Aici există pericolul putrezirii şi ruperii acesteia.

În general, cristalele preferă ca material de prindere argintul şi aurul, tolerând cuprul. Alte metale, ca platina ori metalele ne­nobile, nu sunt tolerate. Pot fi purtate şi în punguliţe dintr-un material natural, ca pielea, mătasea etc., prinse la gât cu un şnur ori atârnate cu un lănţişor din aur sau argint, în cazul ar­gintului, datorită procesului permanent de purificare ce are loc, dacă titrul (puritatea) nu este suficient de înalt, metalul se în­negreşte repede. Tocmai de aceea se va prefera un argint de cel puţin 925 %.

Cristalele pot fi purtate sub formă de inele, brăţări, cercei, pandantive, amulete, la gleznă etc. Aceste bijuterii au rolul de a înlocui reflexoterapia, legătura ascunsă între corpul material şi cele energetice. Stimulând permanent anumite puncte, se des­chid căi pentru afluirea energiilor subtile dinspre corpurile supe­rioare spre cel fizic.

Inelele întăresc emisia cuarţului. Dacă se poartă la mâna dreaptă (mâna emiţătoare) un inel cu cuarţ, emisia acestuia este întărită considerabil, în cazul în care pe partea stângă a corpului există o cădere energetică, un inel cu cuarţ purtat pe mâna stân­gă ajută la echilibrarea acestor vibraţii, în funcţie de organul su­ferind, inelul se poate muta de pe un deget pe altul, de la o mână la alta, pentru a fi purtat pe degetul pe care există meridianul de  acupunctura corespunzător organului respectiv, într-un asemenea caz, efectul benefic este sporit dacă inelul este confecţionat dintr-un cuarţ cu două vârfuri, iar cercul metalic este bine să fie segmentat, pentru a-l putea adapta diametrelor degetelor.

Brăţările din sau cu cuarţ au un efect similar inelelor, întărind partea pe care sunt purtate. Purtarea un timp oarecare a unei asemenea brăţări aduce după sine si întărirea chakrei inimii; în plus, are un efect calmant general. Trebuie însă să se decidă pe care mână se va purta brăţara.

Gleznele sunt în legătură cu chakrele inferioare, un cuarţ pur­tat aici având efect de întărire asupra acestora, dar şi de legare la Pământ.

Odată stabilit echilibrul între partea dreaptă şi partea stân­gă a corpului, menţinerea lui este ajutată de cerceii cu cuarţ. în plus, purtarea lor deschide capacitatea persoanei respective să fie receptivă la comunicările altora, de a fi atentă la ce spune şi la ce i se spune.

Lanţurile şi colierele cu cuarţ ajută la echilibrarea chakrei gâtlejului, respectiv a inimii, în funcţie de poziţia în dreptul căreia ajung. Un colier din cuarţuri facilitează posibilitatea comunicării, deschide această cale de legătură între persoa­na purtătoare şi ceilalţi, dar ajută şi persoanelor care se plâng deseori de suferinţe ale gâtului (de exemplu, amigdalite).

În cazul în care se poartă un singur cuarţ ataşat la un lanţ, cristalul nu trebuie să fie mai mare de 5 cm, fiind poziţionat pe chakra inimii, a gâtlejului ori între ele, cu vârful în jos. Fixarea Cartului se poate face cu ajutorul unei plăcuţe din aur sau argint, lipită de o parte şi de alta a bazei cristalului cu un adeziv universal (de exemplu, cele pe bază de epoxid), care să aibă atașată şi o za prin care se va trece lanţul.

Un bijutier poate confecţiona şi o montură după dorinţă. În orice caz, nu este bine să se permită şlefuirea ori găurirea cuarțului, asemenea operaţii fiind brutalizări ale lui – el suferă, motiv pentru care o perioadă mai lungă sau mai scurtă nu răspunde corespunzător. Dacă totuşi, fără voia noastră, el a fost brutalizat (l-am cumpărat gata şlefuit ori găurit), este bine să-i cerem iertare în numele celui care a făcut „operaţia” respectivă.

Îîn cazul în care este nevoie să se activeze chakra plexului so­lar ori să se echilibreze chakrele inferioare cu cele superioare cuarţul se poate purta sub forma unei broşe, a unui ac de crava­tă etc. Nu îl jigniţi purtându-l ca breloc sau cu alte gablonzuri! Respectaţi-i nobleţea!

Amuletele reprezentau, prin tradiţie, un obiect magic, cu puteri, în primul rând de protecţie. Formele cele mai obişnuite de amulete erau scarabeii, ochii, pentagramele, hexagramele, iar astăzi (în funcţie de credinţă), crucea şi hexagrama. Din cuarţuri mai mici (circa 0,2-1 cm), se poate confecţiona o amu­letă, în formă de cruce ori lipindu-se cristalele pe forma făcută din argint sau aur (dacă sunt mai mici), fixându-le cu montură sau prinzându-le direct între ele cu o piesă din aceste metale.

Confecţionarea acestor bijuterii poate fi făcută la un bijuti­er sau chiar de către noi, cu condiţia să dispunem de sârmă şi de o plăcuţă de metal, de adeziv corespunzător, de câteva unelte (foarfeci, cleşti, ciocănel, nicovală mică), si de ceva îndemânare.

Astfel, pentru atârnarea unui cristal pe lănţişor prin inter­mediul unei zale mici, aceasta se poate prinde de cuarţ ori cu o sârma, ori cu o plăcuţă (aşa cum s-a mai amintit deja), în cazul în care se optează pentru prinderea zalei cu sârmă, capătul din­spre baza cristalului se înconjoară cu 2 – 3 spire, care se lipesc de cuarţ cu adeziv, iar capetele libere, situate diametral opus, după ce au prins zaua, se cositoresc ori se sudează, în ultimul caz, trebuie să se lucreze cu deosebită atenţie, deoarece cuarţul, la fel ca toate cristalele, este foarte sensibil la variaţiile termice.

Pentru confecţionarea unei diademe se va folosi sârmă cu diametrul de circa 2 milimetri, de o lungime corespunzătoare, că­reia i se ataşează cristalul (de 2,5 – 4 cm lungime), iar capetele sârmei se prin în jurul capului (de exemplu, la un capăt se face 0 buclă, iar la celălalt un cârlig). Diadema se poartă pe frunte, cu cuarţul în dreptul celui de-al treilea ochi, cu vârful în sus. în această poziţie, este favorizată meditaţia comunicativă. Pentru meditaţia receptivă, se va poziţiona cuarţul cu vârful în jos. Un cuarţ cu două vârfuri va îndeplini ambele funcţii.