Arhive etichetă | IIA Calatoare

Terminologia portului popular românesc

TERMINOLOGIA PORTULUI POPULAR ROMÂNESC

în perspectivă etnolingvistică comparată sud-est europeană

INSTITUTUL DE STUDII EST-EUROPENE

EDITURA ACADEMIEI

BUCUREȘTI, 1978

ZAMFIRA MIHAIL

anna

Românii și-au integrat în cultură un mod de îmbrăcăminte specific, ca o sinteză a secolelor, între funcțional și artistic, diferențiindu-se de celelalte popoare, dar suportând influențe reciproce. Portul popular îl însoțește permanent pe român, având un rol bine definit în relațiile sociale, și și se referă la categoria de obiecte de îmbrăcăminte purtate în mediul rural, cu semnificație etnică și națională.

Costumul tradițional este alcătuit din mai multe piese reprezentative pentru satul sau pentru zona respectivă, care formează costumul de sărbătoare sau atât costumul de sărbătoare cât și cel de muncă, distincția în acest caz, făcându-se prin ornamentație și materialul unor piese.

Costumul uzual este cel pe care îl poartă țăranii și în care au fost adoptate și piese cumpărate de la oraș.

Costumul de sărbătoare este mai conservator: este mai scump, mai greu de realizat, mai puțin supus uzurii, fiind destinat unei folosiri îndelungate, chiar de către două generații; dar și pentru că odată constituit un stil, variațiile erau minime.

Deși face parte din categoria obiectelor funcționale, costumul popular este și un produs cultural.  Diferența dintre costume se datorează și semnelor distinctive, cu valoare simbolică, specifice colectivităților din care provin. Semnele și semnificația lor se schimbă în timp. În Descriptio Modaviae, Dimitrie Cantemir explică semnificația voalului roșu de mireasă ca semn al castității. Dezbrăcarea de haina corespunzătoare rangului înseamnă dezonoare, Purtatul broboadei, în lumea satului, făcea parte din statutul femeii căsătorite.

  • unele piese au ajunse de-a lungul timpului să se diferențieze destul de mult și totuși și-au păstrat denumirea în epoci și zone deosebite.
  • unele piese de costum, deși forma și funcția lor au variat foarte puțin, și-au schimbat numele.

Elementele care au determinat diferențierile de arii ale pieselor sunt: vechimea diferită și proveniența diferită.

Ritmul schimbărilor în moda îmbrăcămintei are un caracter regulat, amplitudinea schimbărilor este de aproximativ 50 de ani și o oscilație completă are loc cam la un secol ( BARTHES). Elementul central care a contribuit la stabilitatea portului a fost rezistența la influențe și deci aceasta înseamnă că „nu se poate vorbi de modă” (Lips, Obârșia lucrurilor). Au contribuit, desigur, și factorii social-economici, tradiția și, mai ales, norma socială care sancționează abaterea de la regulile colectivității ( ridiculizarea inovației vestimentare individuale). Producția de obiecte de uz cotidian  și de unelte era un tot nediferențiat pentru toate categoriile sociale medievale. Interesant  este faptul că tradiția costumului popular a fost păstrată, în anumite epoci istorice, prin intervenția legilor: în Moldova secolului al XVI-lea cel care ar fi împrumutat de la turci vreun obiect de port, urma a fi pedepsit cu moartea; legiferările Constitutiones  aprobatae, Transilvania, prevăd portul diferitelor clase sociale.

Fenomenele care rezultă dintr-un contact direct și continuu între grupe de indivizi de culturi diferite cu modificările pe care le implică în tipurile culturale originale la un grup sau la ambele grupuri sunt considerate rezultate ale aculturației (engleză – culture change); orice grup uman a suferit, mai mult sau mai puțin, influența altui grup uman.

Un obiect de îmbrăcăminte poate fi împrumutat integral (material, croială, destinația) sau poate fi preluat doar modelul, execuția realizându-se cu materiale locale.

În schimbările pieselor de port popular se disting următoare categorii de transformări:

  • funcționale: din îmbrăcămintea de ordin general  se transformă în îmbrăcăminte ocazională. Unele rezistă mai mult la schimbări – cojocul, brâiele, altele altele mai puțin – fie se modernizează, fie purtătorii renunță la ele – șube, podoabe de cap. Procesul se răsfrânge și pe plan lingvistic: transformări semantice, reducerea arie de circulație a termenilor, ieșirea din uz;
  • transformări din cauza materiilor prime, fapt care se reflectat la nivelul denumirilor;
  • transformări ale tehnicilor de realizare ( broderii de mașină, dar nu afectează terminologia.

Portul popular românesc nu reprezintă „lada de vechituri”a portului orășenesc, deoarece mediile sociale românești destul de diferite au purtat cam aceleași piese, deosebite doar prin calitatea materialului și bogăția ornamentației. În cursul timpului unele piese au fost transformate după modele noi. Piesa „veche” se transformă și se armonizează în ansamblul nou (aculturație). Gustul introduce schimbări, dar și posibilitățile mediilor sociale care  realizează piesa. Ca și în limbă, costumul pornește de la piese puține, perfect adaptate tuturor nevoilor vieții și trece la acumularea de piese, la diversificare. Dar, astfel, nu se alterează structura de bază a portului popular românesc. Dacă societatea românească își regăsește în portul popular autenticitatea, este pentru că nu s-a transformat în esența sa.

ÎMBRĂCĂMINTEA DE LA BRÂU ÎN SUS

Cămașa românească este o piese de port confecționată din pânză (de cânepă, in, bumbac, borangic) purtată direct pe piele, a cărei lungime și ornamentație au fost variabile în timp și spațiu. Cămașa a fost socotită totdeauna cea mai importantă piesă a costumului. Reprezentarea cămășii bărbătești pe monumentul de la Adamclisi sau de pe Columna lui Traian atestă faptul că acest tip de cămașă se află și azi în uz numai la români și la populațiile care au împrumutat-o de la ei.

În portul românesc se poate depista o piesă de tradiție pre- sau iliro-tracă în cămașa femeiască, cămașa „cu brezărău” care are pânza încrețită la gât cu ajutorul unei ațe, piesă care se perpetuează la continuatori.

Cămașa românească femeiască se prezintă de-a lungul istorie  sale în două tipare distincte: cămașa cu mânecă din gât și cămașa cu mânecă din umăr, cu mai multe variante, cărora li se adaugă o cămașă de factură orășenească. Cămașa are„ gura” în față, tipul „carpatic”, în spate, dar și într-o parte datorită câmpului ornamental care acoperă pieptul ( Făgăraș). Faptul că cele mai vechi tipuri ale cămășii femeiești se perpetuează în portul popular din întreaga țară arată că dezvoltările locale ale unor variante  s-au făcut din același substrat.

Cu toate că portul tradițional femeiesc a fost mai susceptibil decât cel bărbătesc la înnoiri și îmbogățiri de ordin artistic, el a continuat să releve caracteristicile tradiționale autohtone și sud-europene. Croiala cămășii medievale românești  este similară cu a celei populare astăzi( Nicolescu).

Cămașa-rochie este cea mai veche, așa cum apare în reprezentările de la Tropaeum: strânse la talie, pe șold, cu un șnur.  Lucrate din pânză, îngustă, de trei sferturi de cot, care se poartă lungi până la pământ, brodate cu flori de mătase ( sec. al XVIII-lea, Del Chiaro).

Termenul ie (lat linea = îmbrăcăminte din pânză de in, lineus = de in) este folosit pentru a denumi doar cămașa femeiască. În scris, cuvântul nu este atestat înainte de sec. al XVIII-lea ( 1760 – foaie de zestre: „4 ii, trei cu  mătase, una cu fir”. Iorga). Sensul inițial a fost „cămașă femeiască ale cărei poale ajung până dincolo de genunchi”. Se pare că cei doi termeni latini, ie și cămașă, s-au specializat de la început în limba română, unul denumind numai cămașa femeiască, celălalt și pe cea bărbătească și pe cea femeiască. Valoarea simbolică a costumului a determinat interdicția ca bărbații să îmbrace haine femeiești. Chiar dacă, numai în parte,  aceasta ar putea fi o explicație pentru faptul că unele tipuri de îmbrăcăminte bărbătești puteau fi purtate de femei, situația inversă nu este semnalată, consecințele ei în limbă fiind evidente. Deoarece atât cămașa bărbătească, cât și cea femeiască erau lungi, elementele care au contribuit la specializarea termenului ie numai pentru cămașa femeiască, sunt: materialul în parte diferit, ia fiind din pânză mai fină, croiala diferită, ornamentarea mai bogată.

Cămașa femeiască a fost totdeauna împodobită, așa cum reiese din foile de zestre: 1790 – „5 cămăși borangic femeiești, 2 ii cu fir, 2 cămăși cu margine, voinicești”. În limba literară termenul de „ie” a pătrunsul numai cu sensul „bluză femeiască împodobită cu cu cusături alese, care face parte din portul național românesc” (DM).

IIA Calatoare : Cincsor.Transilvania.Case de Oaspeti.

Am văzut în poze o bibliotecă imensă, plină de cărți vechi și noi, colorate sau cu copertele roase de timp…apoi un covor roșu în romburi, canapele albe cu pernuțe cusute în motive săsești…o cameră înaltă inundată de lumină naturală…o sobă în alb…nuanțe de alb și rosu, mici pete de culoare…rafinament, stil, bun-gust, elemente vechi și noi, combinații și jocuri de culoare și stiluri…lemn, sticla, perete…suflet, mult suflet…

5

Povestea mea și legătură cu Casa de Oaspeți din Cincșor începe a doua zi de Crăciun, când prietena mea Andreea, de la Casa din Șona, îmi scria despre vizita ei în satul Cincșor, despre o persoana întâlnită acolo (despre care e foarte posibil sa deschidem un album în acest an datorită interesului acestei persoane în conservarea caselor tradiționale)…și, dintr-una într-alta, Andreea îmi spune despre aceasta casa de oaspeți, despre impresia extrem de plăcută pe care i-a lăsat-o, o scurta descriere a locului…și apoi face cel mai bun lucru posibil, îmi trimite un link la aceasta locație.

De la prima poza m-am indragostit. Costi, fotograful, zice ca eu ma îndrăgostesc în fiecare zi, iar altcineva mi-a spus zilele trecute că eu sunt „cu dragoste”. Da… așa o fi, că prea le simt cu foc.

”Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău.” Paulo Coelho … mi-am dorit și am ajuns la Cincșor, unde am fost primiți cu multă căldură de dna Schuster, de soțul dânsei și de minunata Irina. Sincer, am crezut că leșin când am intrat și că îmi termin bagajul de interjecții cu care m-am pregătit … m-a copleșit locul în sine, mai mult decât mă așteptam. Întâi de toate, selecția de culori, cum spunea și dna Schuster: „cine s-ar fi așteptat ca nuanțele de gri să dea așa de bine în acest loc, cu așa multe elemente vechi și noi?” Apoi alb, roșu, maro…nuanțe reci și calde, neutre … toate așa de suav îmbinate încât nu atacă ochiul și nu aduc decât o plăcută relaxare…

În casă, în surdina, Mozart întreținea atmosfera … și mirosea a lemn și vopsea … iar când am intrat în bibliotecă, am rămas fără aer: … de mii de ori mai frumos ca în fotografie; am atins cărțile, le-am simțit mirosul ….unele sunt foarte vechi, dar sunt și cărți din editări recente; … am întâlnit chiar și o carte despre Grigorescu, sau una despre Brâncuși … E clar! Știu unde îmi voi bea sâmbătă ceaiul, sau … ceaiurile.

Am fost invitați la un tur al casei – fosta școală, fosta casă parohială și vechile grajduri … sincer, e ca și cum am intrat într-o revistă despre case de lux, dar ediția De Suflet … Sunt păstrate vechile fresce găsite sub tencuiala nouă, la fel grinzile excelent expuse, apoi armaroaiele din perete, unde se țineau Biblia sau diverse obiecte de uz casnic.

În fiecare cameră sunt elemente unicat – dulapuri pictate, oglinzi, măsuțe, scaune sculptate – iar în camera de la mansardă, din vechea scoală se găsește un pat cu paie încărcat de perne, cu fețe  țesute în motive tradiționale … Peste tot în casa am dat de levănțică, flori uscate, elemente decorative din lemn sau hârtie …

Acest loc este făcut cu suflet, cu deschidere și apreciere pentru tradiții, tradițional, elemente vechi și definitorii, atât ale culturii noastre, cât și ale culturii săsești, cu mult respect și cu mult efort … În consecință, este o destinație desăvârșită, perfecta pentru cei, doar pentru cei care inteleg toate acestea si le respecta…

Am sufletul așa de plin de experiența de ieri, încât aș povesti ore în sir despre efectul pe care l-a avut asupra mea, însă aș vrea să las această bucurie de descoperire celor cărora le încolțește acum, în minte, gândul de a vizita acest loc …

În fotografii veți observa 3 ii:

1 – ia pe care am “salvat-o” de pe internet, cu model de Sibiu, cusuta cu punctul de Saliste, iia in alb-negru, de marchizet ( o iie extrem de fragila si veche, atipica, pentru ca aceste cusaturi se fac de regula pe o panza mai groasa, o iie care se accesorizeaza excelent cu fustele negre ); braul este al fiului meu si este din Oltenia

2 – ia cu alb și rosu, prima mea ia cu poale, primita de Crăciun – din Oltenia; ia cu alb și rosu, exact ca în nuanțele din camera unde este biblioteca, accesorizată excelent cu o fustă roșie.

3 – o ie alba cu cusături galbene, accesorizată cu un șurț din zona Rupea, cu brâu din Oltenia; aceasta ie își va spune povestea într-un album “săsesc”, detaliat săptămână viitoare:

Mulțumesc încă o dată din suflet doamnei Schuster și soțului acesteia, la fel și Irinei, pentru amabilitatea cu care ne-au permis să realizăm aceasta „elegantă” ședință foto, dar mai ales aș vrea să îi mulțumesc eu, ca om și ca român pentru că eforturile dumnealor sunt un real exemplu și m-aș bucura să văd aceste rezultate mai des, mai mult și în locuri unde nu mă aștept, din țara noastră. Cuvintele mele sunt puține și sărace dar am multe în suflet și cum spune bunica, de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult.

Va invit sa cititi despre acest loc minunat si pe Povesti Sasesti:

„Casa de oaspeți de la Cincșor este o splendidă clădire în stil Art Nouveau, operă din 1910 a celebrului arhitect sas Fritz Balthes. Sunt impresionante rafinamentul și excentricitatea lui Balthes de a proiecta clădiri de școală cochete, adevărate opere de artă, chiar și la sat. Școala din Cincșor este o bijuterie. Cred că voi reveni cu un articol dedicat acestui notabil arhitect, care avea un crez puternic privind arhitectura construcțiilor pe care le proiecta. Dincolo de pragmatismul acestor spații, Balthes avea o preocupare pedantă pentru stil, rafinament, ambianță, pentru o estetică aparte care se îmbina perfect cu funcționalul. Așa a ajuns să creeze unele dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania: Liceul Roth din Mediaș, Hotelul Stern din Sighișoara, școala din Gherdeal (azi o ruină) și din Bruiu, grădinițele din Agnita și Netuș, multe alte clădiri ale Bisericii Evanghelice și nu numai. Școlile lui Balthes nu sunt simple clădiri, sunt temple sofisticate de cultură. Recent, Casa Teutsch din Sibiu a dedicat și o amplă expoziție operei monumentale a arhitectului Balthes.

Pe lângă frumusețea și valoarea istorică, ansamblul Caselor de oaspeți de la Cincșor are și o poveste cât se poate de pozitivă. O poveste săsească și mai mult decât atât. Clădirea vechii școli, ajunsă o ruină fără speranță după Revoluție, a fost cumpărată chiar de către o fostă elevă, Carmen Schuster, care și-a asumat salvarea clădirii ca pe o datorie morală și a văzut potențial într-o ruină. După o carieră de succes în domeniul bancar din Germania, Carmen Schuster a revenit în România și ocupă în prezent o poziție de conducere în cadrul unei bănci din România.

Este felul său de a implica și răsplăti comunitatea locală, în care s-a născut și unde a ales să se reîntoarcă. Cei care știau centrul satului Cincșor de acum 15 ani sunt uluiți de schimbare. Proiectele de implicare a comunității ale doamnei Carmen Schuster, un om neobosit, merg mult mai departe și sunt convinsă că vom auzi de ele în anii ce vor urma.”

Povestea integrala si detaliata pe:
http://povestisasesti.com/…/casa-de-oaspeti-de-la-cincsor-…/

Cincsor.Transilvania.Case de Oaspeti
https://www.facebook.com/cincsor.casedeoaspeti

Fotograf: Dinu Constantin