Traian Herseni. Forme străvechi de cultură poporană românească. Studiu de paleoetnografie a cetelor de feciori din Ţara Oltului. Editura dacia, Cluj-Napoca, 1977
„Cetele de feciori din Ţara Oltului, ca asociaţii juvenile, îşi desfăşurau activitatea principală de obicei între Crăciun şi Bobotează sau Sf. Ioan (6-7 ianuarie), dar unele se prelungeau, cu atribuţii mai restrânse (organizarea dansurilor si asigurarea disciplinei în rândurile tineretului masculin) întreg anul. în cazul acesta din urmă, care era o excepţie, cetele mai îndeplineau si alte obiceiuri poporane de peste an, care, altfel, deci în alte sate, lipsite de acest sistem, se desfăşurau independent de ele.
Majoritatea cetelor se constituiau de Sf. Neculae (la 6 decembrie). Atunci se fixau persoanele care intrau în ceată (după cum voiau, după cum se înţelegeau feciorii între ei), iar cei intraţi îşi alegeau conducătorii: un vătav mare şi un vătav mic, un stegar (oare purta steagul), un colcer (care avea în grijă alimentele), un crâşmar sau cârciumar (care avea în grijă băutura), un casier (care mânuia banii) etc. Conducătorii se alegeau prin vot (care avea partizani mai mulţi), iar vătavul mare, uneori şi prin licitaţie (care dădea mai mult; în schimb banii strânşi de ceată, ca daruri din sat, îi rămâneau lui).
Intre Sf. Neculae şi Crăciun (6-24 decembrie) activitatea cetelor se reducea, în genere, la pregătiri, dar acestea erau destul de multe şi de intense. În acest interval, cetele îşi căutau o gazdă (sediul), învăţau colindele, angajau lăutari, făceau masca boriţei, făceau steagul, cumpărau băutură, procurau lemne pentru foc, îşi puneau la punct îmbrăcămintea si mai ales podoabele etc. Cetele frecventau în acest timp şi şezătorile de fete (casele în care se strângeau fetele seara pentru tors), nu numai pentru a dansa şi petrece (cu glume, povestiri, cântece, jocuri), ci si pentru a obţine concursul fetelor, oare de obicei le împrumutau basmale şi panglici necesare boriţei şi confecţionau steagul.
Ceata îşi căuta din vreme o gazdă, oare era sediul ei în tot timpul cît funcţiona. Se prefera o casă mai încăpătoare, fără copii sau cel puţin fără copii mici, în care feciorii intrau ca într-o familie: gospodarul care îi găzduia se chema uneori si tată de feciori, iar gospodina, mamă de feciori, ei înşişi socotindu-se între ei fraţi sau fârtaţi. (Feciorii se legau uneori fârtaţi, iar fetele surate si în alt înţeles, cu un anumit ritual, independent de cete, în care caz legătura dura toată viaţa si era considerată ca fiind mai puternică decât cea dintre fraţii de sânge).
Până la Crăciun ceata se strângea la gazdă numai atât cât era de lipsă pentru pregătiri. Din ajun de Crăciun până la Sf. Ion fe¬ciorii din ceată se mutau complet la gazdă şi făceau gospodărie în comun: acolo dormeau, mâncau si petreceau, în regim absolut comunitar. Cheltuielile le suporta ceata; gazda punea la dispoziţie nu¬mai casa (camera cea mai încăpătoare, pentru locuit, pivniţa pentru băutură, o cămară pentru păstrarea alimentelor şi bucătăria pentru gătit); în plus bărbatul supraveghea disciplina, iar femeia gazdă îi ajuta la gătit şi la întreţinerea curăţeniei. In schimbul serviciilor aduse, gazdele mâncau si beau împreună cu ceata, din ceea ce se strângea din sat.”
Club Handmade BMF 